Acest joc al comportamentului este strategia care funcționează la clasa mea. Nu toți copiii sunt la fel, nu toate clasele seamănă, nu există reguli de aur, universal valabile. Am observat acest lucru încercând să aplic strategii care la generaţia anterioară de elevi au dat rezultate foarte bune, dar care la această generație nu au niciun efect. Frumusețea meseriei noastre constă tocmai în faptul că în fiecare an trebuie să dăm dovadă de creativitate și inventivitate în încercarea de a găsi metodele care se potrivesc clasei pe care o conducem.
Ideea despre care vă scriu aici nu este a mea. Am citit în această vară mai multe articole ale unor învățătoare din străinătate care prezentau strategii de managemenet al clasei. Dintre toate, cunoscându-mi elevii și raportându-mă la resursele clasei mele, am ales să implementez acest Joc al comportamentului.
Ce presupune jocul? Întâi de toate, stabilirea unor reguli sau, dacă nu aplicați reguli stricte la clasă, stabilirea unor limite sau principii de urmat. Eu am realizat acest lucru chiar în prima săptămână de școală, când, dintr-o discuție lejeră despre ”cum era la grădiniță” și ”ce făceați”, am ajuns lejer la ideea de reguli. I-am întrebat discret dacă ei consideră că și la școală ar fi nevoie de reguli și ne-am imaginat cum ar arăta un grup de 35 de persoane fără ele (33 de copii, 1 învățător și 1 părinte însoțitor al copilului cu autism). Apoi le-am prezentat un set de 10 imagini care ilustrează astfel de reguli, rugându-i să le aleagă pe cele pe care le consideră mai importante. Așa am ajuns la 6 reguli ale clasei pe care le-am afișat pe ușă.
Având regulile bine stabilite, poate începe impelmentarea jocului. Fiecare copil primeşte un tabel cu 20 de pătrățele, numerotate de la 1 la 20, pe care se lipește la sfărșitul fiecărei zile câte un abțibild cu o față zâmbitoare copilului care a respectat regulile în acea zi. La cumularea a 20 de abțibilde, copilul respectiv primește o diplomă de super-erou și o medalie pe care o poartă toată ziua prin clasă. Iar la sfărșitul anului școlar, va conta și numărul de diplome acumulate pentru primirea unui premiu special. Acestea sunt regulile generale ale strategiei, dar, fiind o strategie flexibilă, modul de impelementare poate fi adaptat.
Ceea ce eu am făcut a fost să integrez regulile gradual, ceea ce am și făcut. De exemplu, în primele săptămâni de școală am observat că elevii socializau doar cu colegii de la grădiniță. Cum la mine în clasă sunt copii veniți de la cel puțin 6 grădinițe diferite și cum unii dintre copii nu cunoșteau pe nimeni în colectiv, am simțit nevoia de a-i impulsiona să se împrietenească. În ciuda jocurilor de cunoaștere și socializare desfășurate, unii dintre ei tot refuzau să iasă de sub carapace sau de sub aripa mea. În același timp, aveam și responsabilitatea integrării unui copil cu autism. Acest joc a fost strategia mea salvatoare. Am început implementarea jocului cu o singură cerință: va primi abțibild copilul care își face un prieten nou în această clasă și se joacă în pauze cu el. Aceasta a fost strategia care ”a spart gheața” și i-a determinat pe copii să se apropie și de copilul cu autism. Acum, acest copil este acceptat de colegii lui și integrat corespunzător. Ulterior, am adăugat și alte reguli acestui joc: regulile clasei lipite de ușă.
Pentru a evidenția progresul unor copii, au fost momente când am acordat 2 abțibilde în aceeași zi unui copil care a fost extraordinar de respectuos, ordonat și prietenos după ce, cu o zi înainte, încălcase toate regulile, oferindu-i astfel posibilitatea de a recupera abțibildul pierdut cu o zi înainte. De asemenea, pe unii copii dezordonați i-am motivat cu un abțibild în plus să își facă curățenie, iar în situația unei fetițe extraordinar de introvertite care refuza să povestească mamei ce a făcut la școală, am convenit că va primi câte un abțibild în plus de fiecare dată când merge acasă și va face acest lucru. De asemenea, pentru maximizarea valenței pozitive a jocului, de fiecare dată când ofer abțibildul, evidențiez comportamentele pentru care a fost acordat, iar în momentul premierii, fac o caracterizare frumoasă copilului premiat în fața întregii clase.
Am prezentat acest joc și părinților și le-am cerut sprijinul în buna lui implementare: părinții monitorizează comportamentul elevului după acel abțibild primit sau nu și știu să pună întrebări suplimentare când este cazul. Un părinte mi-a spus chiar că a început acest joc și acasă, iar altă familie cu un copil extraordinar de răzvrătit mi-a mărturisit că a văzut progrese uimitoare de când am început acest joc. Ceea ce eu am subliniat de mai multe ori (și copiilor și părinților), a fost faptul că recompensa se acordă pentru un comportament frumos, grijuliu față de alții, prietenos, NU pentru reușite școlare și răspunsuri corecte. În acest sens, m-au ajutat și poveștile scrise de mine prin care am încercat să aduc în fața copiilor exemple de comportament frumos, povești ce pot fi folosite la Dezvoltare personală și care pot fi descărcate de aici: ariciul învață să fie zâmbitor, iubitor și darnic, Mormăilă învață să ajute pe alții, iar Leț-Ursuleț învață să fie sincer (să nu mintă). Regulile clasei lipite pe ușă ilustrează și ele aceste comportamente pozitive.
Desigur, efortul din partea învățătorului este considerabil: să împarți 33 de abțibilde la sfârșitul fiecărei zile nu este ușor. Recunosc că au fost momente când nu am avut timp să le acord, dar în acele situații, a doua zi am început cu acordarea abțibildelor restante și pot să vă spun că a fost cea mai incredibilă ”captare a atenției”. Am testat și ideea de a le lipi după ce copiii au plecat, dar fără să le specific motivul pentru care primesc abțibildul, pentru copii nu a avut niciun efect. Ba chiar au pierdut șirul abțibildelor și nu mai erau conștienți de progresul realizat. Un alt ”obstacol” de precizat ar fi lipsa răbdării copiilor pe parcursul acestei ”premieri”. Este încă un aspect cu care și noi ne luptăm, dar încerc să îi conștientizez de fiecare dată că respectul nostru față de celălalt se vede și în modul în care ne bucurăm pentru reușita lui.
Au trecut 7 săptămâni de școală și, uitându-mă în urmă, sunt bucuroasă să observ progresul copiilor...în toate aspectele. Și acest lucru îmi dă speranța că și aspectele în care nu excelăm acum, se vor bucura în timp de îmbunătățiri!
SĂ AVEȚI UN AN ȘCOLAR PLIN DE PROGRES, COMPORTAMENTE FRUMOASE ȘI REUȘITE!