În Episodul al II-lea al proiectului Şcoala mea fără bullying, am avut sub lupă o emoţie pozitivă şi frumoasă: voioşia am numit-o eu sau "a fi jucăuş", încercând să traduc englezescul "silly". Sau, altfel spus, acea stare pe care o avem când dorim să ne prostim, să facem tot felul de feţe comice, glume şi farse care să stârnească râsul celorlalţi. Mi-am dat seama că nu prea vorbim despre această stare şi, noi, adulţii, o cam inhibăm. iar pe copiii îi oprim, îi cenzurăm, îi pedepsim că "nu stau locului". Dar tocmai această stare este specifică frumoasei perioade numită COPILĂRIE.
Aşadar, să vorbim despre ea.
Noi, la clasă, am pornit discuţia de la povestea Elefantul Elmer scrisă de David McKee. Şi, spre deosebire de episodul I, am lucrat frontal şi am avut discuţii libere pe măsură ce am completat fişa emoţiei.
Concluziile au fost frumoase şi, deşi activitatea se desfăşura la ultima oră când eram obosiţi, a reuşit să ne schimbe starea de spirit, să descreţească frunţi şi să ne determine să râdem.
Copiii au povestit întâi situaţii în care s-au simţit jucăuşi. Iniţial ziceau să nu au avut astfel de stări. Apoi, au descoperit încet, prin poveştile unora mai "jucăuşi" că, DA, au avut momente când se jucau de-a maimuţelele şi se căţărau în copaci, când îşi gâdilau fraţii, când se îmbrăcau într-un mod care să stârnească râsul. Cartea The way I feel ne-a ajutat mult să explorăm această emoţie (am descoperit-o acum 4 ani la Emalascoala şi mi-am cumpărat-o).
Apoi am încercat să dăm o culoare potrivită emoţiei: unii roz, alţii verde, roşu, galben, iar alţii au decis că voioşia e multicoloră.
Ne-am distrat să explorăm "efectele" emoţiei asupra corpului şi am încercat reprezentăm prin desen concluziile noastre. Iată ce am descoperit şi am desenat:
- faţa noastră este foarte comică: ochii se învârt cu voioşie în toate părţile şi scoatem limbuţa
- creierul nostru e plin de idei năstruşnice
- mâinile noastre se mişcă repede sau tremură când încercăm să gâdilăm pe cineva
- picioarele nu stau locului ca şi cum ar sta pe o minge săltăreaţă
- iar inima vrea să zboare, să danseze, să se bucure.
Am discutat şi despre pericolul de a transforma starea noastră de voioşie într-una de tragedie când, spre exemplu, gâdilăm pe cineva care nu suportă acest lucru şi îl provocăm să riposteze violent. Am înţeles că e frumoasă această emoţie, dar în acelaşi timp trebuie să avem grijă să nu provocăm celor din jur emoţii negative.
Spre final, o fetiţă făcea zgomote ciudate cu limbuţa în timp ce desena. Veni, apoi, să îmi arate desenul ei şi îmi spuse cu ochii strălucind: "Uite, doamna, am desenat o faţă comică care scoate limba afară şi face sunete ciudate, aşa cum făceam eu mai devreme." Am râs şi am dat startul la "imitarea acestor stări" şi pot spune că şi zilele următoare copiii au ştiut să îmi spună: "Doamna, acum nu am stare! Mă simt jucăuş!"
ŞI EMOŢIILE SUNT COLORATE! VOI AŢI DESCOPERIT?