Am avut privilegiul să particip sâmbătă, 9 decembrie 2017, la workshopul Orele de şcoală ca o poveste susţinut de Claudia Chiru la Braşov.
Nu cred că există cadru didactic din România care să nu fi auzit de Claudia!!! Iar dacă există, sunt convinsă că acest lucru nu va mai fi pentru mult timp deoarece Claudia este "o luptătoare cu cuvinte" pentru reformarea educaţiei şi duce această luptă în mod vizibil, sistematic, organizat şi pe solide fundamente psiho-pedagogice care îi vor asigura succesul. Metodele ei sunt ca o gură de oxigen pentru învăţătorii obosiţi de conservatorismul sistemului, dinamismul ei este un exemplu pentru toţi, iar creativitatea şi ingeniozitatea de care dă dovadă zilnic la clasă sunt un izvor nesecat de inspiraţie!
Pentru cei care nu au avut privilegiul de a o întâlni încă, dar şi pentru mine - ca o consolidare a informaţiilor - voi încerca să împărtăşesc din "ospăţul informaţional şi experienţial" de sâmbătă.
Încă din primele minute, Claudia ne-a provocat gândirea. Ca exerciţiu de dezgheţ, am jucat Pase cu optică (aruncând mingea de la unul la altul, ne-am adresat exerciţii de calcul mintal) şi am simţit cât de greu se urneşte mintea noastră dimineaţa şi am înţeles că, şi mai greu, cea a copiilor. Din acest motiv, Claudia nu face ore de matematică sau limba română la prima oră, în special nu activităţi care să necesite concentrarea gândirii şi însuşirea unor noţiuni abstracte. În schimb, preferă activităţile creative, povestirile despre experienţe personale, povestirile sincere din viaţa de zi cu zi, exprimarea emoţiilor. Acestea deoarece, la şcoală trebuie să fim ca o familie unită, cu relaţii armonioase bazate pe sinceritate, empatie şi afectivitate. Iar calea către obţinerea unei astfel de relaţii este povestea.
Copiilor le plac poveştile (şi nouă adulţilor ne plac poveştile). Copiii capătă încredere în noi atunci când le spunem poveşti din viaţa noastră, sunt curioşi să ne cunoască mai personal, sunt cuceriţi de ideea de a-şi cunoaşte dascălul ca om, nu ca expertul de la clasă, întotdeauna perfect, impecabil şi atotştiutor. Claudia a insistat pe ideea de a ne arăta la clasă aşa cum suntem, de a accepta şi a recunoaşte în faţa lor că greşim, de a ne cere scuze, de a ne exprima emoţiile, stările şi problemele. Mi-a plăcut enorm să aud că mai este cineva care îşi anunţă copiii când este obosită, când are situaţii şi statistici de întocmit pentru direcţiune, când are nevoie de "un moment de linişte" pentru a-şi recăpăta vocea sau pentru a-şi aduna gândurile. Toate acestea nu fac parte din programă, dar fac parte din viaţă şi Claudia pledează pentru o educaţie pentru viaţa reală.
Din viaţa reală face parte şi capacitatea de gândi. Claudia ne-a atras atenţia că elevii din ziua de astăzi nu ştiu să gândească, nu ştiu să stea cu ei înşişi, nu ştiu să-şi ordoneze gândurile. De aceea, ea acordă o atenţie specială dialogului mental, nu doar în orele de matematică, ci şi în activităţile de rutină. Are momente în care explică elevilor cum îşi ordonează în minte etapele realizării unui lucru practic, de exemplu, ordonarea unui dulap. Verbalizează întrebările care îi ordonează gândirea: întâi fac asta, apoi asta etc. şi aplică acelaşi principiu în rezolvarea problemelor de matematică. Elevilor le este greu să rezolve probleme de matematică pentru că nu ştiu de unde să înceapă, nu ştiu cum să selecteze informaţiile esenţiale de detalii, nu ştiu să prioritizeze cerinţele. De aceea, trebuie învăţaţi. Claudia le demonstrează practic cum gândeşte ea, învăţându-i astfel să-şi adreseze singuri întrebări precum "Ce ştiu?", "Ce nu ştiu?", "Care sunt cuvintele cheie?", "Ce aflu mai întâi?", "Cum aflu?". După ce i-a învăţat cum să poarte dialogul mental, îi provoacă de fiecare dată să îl aibă.
O idee interesantă relativ la rezolvarea problemelor a fost aceea de a împleti povestea cu rezolvarea de probleme. În acest sens, enunţul problemei exprimat atât de insipid uneori de către manuale sau culegeri, poate fi adus în sfera înţelegerii copilului prin dezvoltarea enunţului. Să spunem despre Maria că avea căciulă verde şi despre Ana că avea cizme roşii, poate ajuta copilul să diferenţieze categoriile şi să-şi structureze gândirea.
O altă strategie interesantă de structurare a gândirii este şi Zona întrebărilor. Este un fapt cunoscut că în timp ce învăţătorul predă, mintea copiilor fuge în alte părţi. Copiii au o mulţime de curizităţi şi întrebări de adresat, unele dintre acestea reţinându-le atenţia de la explicaţii. De aceea, copiii din clasa Claudiei au în permanenţă post-it-uri pe masă, îşi pot scrie întrebarea pe un bileţel şi se pot ridica să lipească bileţelul pe uşă, unde este Zona întrebărilor, fără să deranjeze pe nimeni. Odată lansată întrebarea, mintea copilului se eliberează şi se poate din nou concentra. Învăţătoarea le răspunde întrebărilor, nu tuturor deodată, ci într-un ritm propriu, pe rând, iar copiii pot sta liniştiţi că vor primi răspuns la curiozităţile lor.
În ce priveşte managementul clasei şi al întrebărilor de tipul "nu ştiu", Claudia îi învaţă pe copii traseul următor: 1. întreabă-te pe tine (dialogul mental), 2. întreabă-ţi colegii, 3. dacă niciun coleg nu a ştiut să-ţi răspundă, întreabă învăţătoarea.
O altă stategie de prioritizare a nevoilor elevilor este folosirea jetoanelor colorate. Fiecare copil are pe bancă 1 jeton roşu, 1 jeton portocaliu, 1 verde şi 1 albastru. Fiecare culoare transmite un mesaj: ROŞU=NU ŞTIU, AM NEVOIE URGENTĂ DE DOAMNA!, PORTOCALIU=NU ŞTIU, DAR ÎNCERC!, VERDE=MĂ DESCURC!, ALBASTRU=IAU O PAUZĂ! În timpul scrierii literelor la clasa I (cu precădere), copiii aşezau pe bancă jetonul potrivit nevoii lor. Astfel, Claudia reuşea să acorde ajutor acolo unde era nevoie urgentă, fiind eficientă şi evitând astfel să catalogheze greşit starea copilului.
Am dezbătut împreună şi diferenţa dintre experienţial şi experimental. Învăţarea este experienţială sau experimentală? Şi am conchis cu toţii că răspunsul corect este primul, deoarece experienţialul are legătură cu viaţa, cu ceea ce trăieşti cu toate simţurile, este parte din tine, te defineşte şi se referă la ceva de lungă durată. În schimb, experimentalul are caracter temporar şi ia în calcul posibilitatea de a eşua. Experienţialul este în comparaţie cu experimentalul "ca un palton pe lângă o haină scurtă", a zis Claudia.
Schema unei lecţii bazate pe învăţarea experienţială cuprinde, în viziunea Claudiei şi intitulată, de ea, sugestiv Schema mea:
1. etapa de EXPLORARE - manipularea materialului concret. Claudia foloseşte pentru orele de matematică, foarte mult, boabele de fasole. Copiii sunt împărţiţi pe echipe şi au pe bancă borcane cu boabe de fasole. Lecţia începe cu o provocare care presupune manipularea materialului concret.
2. etapa de REFLECŢIE - presupune observare, concluzii personale şi dialog. Este momentul în care copiilor li se demonstrează practic algoritmul de calcul al scăderilor, spre exemplu, fie prin folosirea fasolei, fie prin utilizarea rigletelor.
3. etapa de STRUCTURARE - presupune introducerea conceptelor abstracte, predarea teoretică (formule, denumiri, definiţii)
4. etapa de PRACTICĂ - testarea noilor concepte prin exerciţiu
5. JURNAL - scrierea reflexivă în caiete. Un exerciţiu de tipul "Un copil lipseşte (sau imaginează-ţi că un coleg lipseşte). Descrie pentru el ce am învăţat astăzi."
6. etapa de REPETARE - care presupune reluarea ÎNTREGULUI TRASEU, cu exact aceleaşi etape, de multe, foarte multe ori, până ce toţi copiii înţeleg.
O observaţie interesantă: 20 de copii au momentul "WOW! AM ÎNŢELES!" cam într-o săptămână. Iar noi, trebuie să avem acest moment WOW! împreună cu fiecare dintre ei, ca şi cum şi noi abia atunci am înţeles! Acest lucru îi încurajează şi le dă încredere!
Spre final, Claudia ne-a prezentat cărţi valoroase, pe care le foloseşte la clasă. M-a impresionat cartea uriaşă The book of bees despre care Claudia ne-a demonstrat că este pur şi simplu revelatoare: Am fost conştienţi vreodată de multitudinea de fructe şi legume dependente de aceşti polenizatori? Dar dacă albinele sunt atât de importante, ne-am gândit vreodată cum le putem integra în marile oraşe? Cartea oferă un răspuns revelator: pe acoperişuri!!! Iar ilustraţiile sunt mai mult decât WOW!
Una din marile lecţii primite în această sâmbătă au fost necesitatea şi imperativul REFLECŢIEI! Fiecare acţiune, metodă, strategie, activitate trebuie urmată de un moment de reflecţie din partea noastră. Acel moment în care ne întrebăm ce a mers, ce nu, ce ar fi de îmbunătăţit, care a fost impactul, un moment în care să avem un dialog mental. Claudia ne-a provocat să alegem o metodă/strategie/idee, să o aplicăm până la Crăciun şi să îi comunicăm cum a fost! Aceasta presupune ca noi să avem momente de reflecţie şi evaluare, momente care să ne ajute să diferenţiem ce e bine, de ceea ce trebuie îmbunătăţit! Şi sunt convinsă că din acest exerciţiu, va rezulta o situaţie win-win - preferata Claudiei: win pentru Claudia pentru că primeşte feedback din exteriorul clasei sale, din contexte diferite, win pentru noi, pentru că în felul acesta conceptele se consolidează şi pentru noi, se sedimentează şi se interiorizează.
Orele petrecute împreună cu Claudia au fost foarte scurte. Informaţia a fost multă şi valoroasă şi necesită mai multă aprofundare. Sentimentul meu a fost că abia am degustat din ceea ce Claudia are de oferit! De aceea, un workshop pentru aprofundare şi exersare ar fi binevenit!
MULŢUMIM, CLAUDIA!
