Discuţia despre sentimente a devenit foarte uzuală în clasa noastră. De când am început acest proiect, învăţăm să ne exprimăm sentimentele, învăţăm să ţinem cont de sentimentele celor din jur, învăţăm să fim mai empatici şi să ajutăm atunci când este nevoie.
În episodul 3, am analizat puţin frica. I-am dat o culoare şi am scris sau am desenat situaţii în care simţim frică. Am observat apoi cât suntem de diferiţi, dar ce frumoase sunt aceste diferenţe când ne completăm reciproc!
Şi cum se întâmplă de obicei când adresezi o întrebare ne-mai-auzită ca aceasta: Ce îţi provoacă frică?, unii copiilaşi sunt atât de surprinşi de întrebare încât afirmă că nu le este frică de nimic. Acesta este un semn că nu sunt obişnuiţi să îşi exprime sentimentele sau să discute despre ele. Ies la iveală, apoi, discutând, liste lungi de frici. Unii din elevii mei au reuşit să se deschidă într-atât încât să afirme că nu se simt confortabil niciodată să vorbească în familie despre sentimentele lor şi nu obişnuiesc să facă acest lucru. Printre motive ar fi "că nimeni nu vorbeşte despre sentimente acasă", că îi intimidează "privirea părinţilor", că le e teamă de reacţia părinţilor sau, pur şi simplu, pentru că "nu vor".
Ca soluţii, am stabilit că trebuie să vorbim despre fricile noastre şi să găsim modalităţi de a alunga frica: îmbrăţişarea mamei, aprinderea luminii, prezenţa unui frate/soră etc.
Un ajutor în discuţiile noastre a fost şi pagina alocată acestui sentiment din cartea The way I feel, iar cântecelul If your happy, happy, happy ne ajută să ne dezmorţim şi să ne exprimăm non-verbal.
